Tratamente dentare

Obturațiile dentare pot fi de două tipuri, fizionomice sau metalice. Așa zisele „plombe” pot fi deschise la culoare, foarte apropiate de nuanța dintelui, iar atunci când sunt puse corect, cu greu se poate identifica unde este obturația și unde începe dintele. Cealaltă categorie, plombele metalice, sunt închise la culoare și au câteva dezavantaje. Obturațiile fizionomice dentare sunt în primul rând estetice, o cerință promordială a pacienților la momentul actual. Au o morfologie asemănătoare dintelui și se atașează prin tehnica adezivă. Dezavantajul obturațiilor metalice este acela că nu au același sistem de prindere pe dinte și se creează diverse probleme. În general, momentul în care obturațiile este nevoie să fie înlocuite, este acela în care: se uzează, se dezlipesc, dispare o bucățică din ele, (poate apărea sensibilitate la rece sau la dulce), fie își schimbă culoarea datorită timpului. În cazul în care există defecte mari ale dintelui, în locul acestor obturații fizionomice dentare se pot folosi inlayer-urile, un tip de incrustații. Se realizează în laboratorul de tehnică dentară ca rezultat al unei amprente dentare și se atașează prin cimentare.

Obturația de canal este un tratament stomatologic care poate repara și salva de la extracție un dinte care prezintă carii profunde sau infecții. Tratamentul trebuie aplicat doar dacă nervul dintelui, tehnic numit pulpă dentară, este mort sau infectat. La unele persoane durerea nu este un simptom după moartea pulpei, la altele semnele se pot manifesta prin durere acută în timpul mestecației, umflarea gingiilor, sensibilitate la rece/cald, decolorări ale dinților sau abcese recidivante în dreptul rădăcinii dintelui respectiv. Pe baza unei radiografii dentare se va determina statusul dintelui și se va stabili un plan de tratament. Un dinte cu țesutul necrozat poate determina complicații acute ce pot amenința chiar viața pacientului, din cauză că dintele este conectat la os prin numeroase canale mici iar infecția se poate răspândi în restul corpului. Obiectivul tratamentului de canal este să elimine complet din interiorul dintelui țesutul distrus care uneori poate fi infectat cu bacterii, numindu-se astfel țesut gangrenat. Este foarte important ca toate canalele să fie corect tratate de către un medic stomatolog specialist endodont.

Doar un dinte sănătos, tratat corect, umplut perfect cu material de obturație până la vârful rădăcinii sale, poate fi păstrat permanent pe arcada dentară. În cazul unor tratamente superficiale – canale incomplet sau incorect obturate, dintele va genera complicații și va duce chiar la extracția acestuia.

Detartraj – tartrul reprezintă mineralizarea plăcii bacteriene care nu a fost îndepărtată la timp sau nu s-a înlăturat prin periaj dentar. Poți folosi regulat ața dentară, apa de gură și te poți spăla pe dinți după fiecare masă, însă cariile, mirosul neplăcut sau dinți care se mișcă îți pot da bătăi de cap. În majoritatea cazurilor pacienții nu execută corect manevrele periajului nici nu respectă timpul minim necesar să fie acordat periajului dentar, cu atât mai puțin aceștia apelează la tratamente periodice de igienizare profesională. Tartrul poate fi supragingival sau subgingival și poate adera pe orice suprafață solidă din cavitatea orală, pe lucrări protetice, implanturi, obturații ș.m.d. Vă sfătuim să apelați la servicii de detartraj și igienizare profesională. Nu durează mult, nu este dureros, iar rezultatul va fi satisfăcător.